UE va avea o întreprindere feroviară comună

107
< 1 min citire
UE va avea o întreprindere feroviară comună - ueintrerpindereferoviara-1394783089.jpg
Ministrul transporturilor, Dan Șova, participa astăzi, la Bruxelles, la prima reuniune a Consiliului TTE (transporturi) din acest an. Adunarea este prezidată de Michalis Chrisochoidis, ministrul elen al Infrastructurii, Transporturilor și Rețelelor. 
Pe ordinea de zi se regăsesc două propuneri legislative, ambele în domeniul transportului feroviar: proiectul de regulament privind Agenția pentru Căi Ferate a Uniunii Europene și proiectul referitor la constituirea Întreprinderii Comune Shift2Rail. 
Dan Șova va avea o intervenție în cea de-a doua partea a reuniunii, în cadrul dezbaterii privind mobilitatea urbană. În cadrul ei va susține ideea gestionării eficiente a mecanismelor de finanțare, cum ar fi fondurile structurale și de investiții europene, fondurile de cercetare la nivel european și național, precum și finanțarea din sectorul privat. 
De asemenea, va sublinia importanța promovării transportului în comun, asigurarea unor mijloace de transport în comun moderne și economice, dar și infrastructura necesară. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 17 Februarie 2014
Stire din Economie : Frauda din TVA este de 20%, în UE
Vineri, 20 Decembrie 2013
Stire din Economie : UE a pierdut ratingul "AAA"
Pagina a fost generata in 0.0399 secunde