UE vrea sistem unificat de impozitare pentru companii

121
UE vrea sistem unificat de impozitare pentru companii - uevreasistemunificat-1621354209.jpg
Comisia Europeană vrea introducerea din 2023 a unui sistem unificat de impozitare a companiilor din ţările membre, potrivit Reuters. Executivul comunitar a prezentat marţi, 18 mai, un plan în acest sens de ajustare a modului în care companiile vor fi impozitate, în ideea de a-l adapta lumii moderne, în care afacerile sunt cel mai adesea transfrontaliere şi se derulează în online. În luna iunie, statele membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) ar urma să decidă noi reguli globale cu privire la taxarea multinaţionalelor şi un plan pentru implementarea unui impozit minim pe profit la nivel global. Sunt vizate în special companii precum Google, Amazon, Facebook, Apple sau Microsoft. De fapt, OECD vrea să oprească guvernele să concureze între ele prin oferirea reducerilor de impozite pentru atragerea de investitori, iar marile companii să fie impozitate nu în ţările unde şi-au mutat sediile fiscale din motive de taxe reduse, ci acolo unde au consumatori. Comisia Europeană vrea un set de reguli de impozitare uniforme la nivelul celor 27 de state membre UE, nu cum este acum, cu 27 de sisteme diferite de impozitare. Potrivit agenţiei de ştiri, Executivul de la Bruxelles va propune „Business in Europe: Framework for Income Taxation”, pe scurt BEFIT, un set de reguli de taxare a corporaţiilor valabil pentru întreaga Uniune Europeană. Regulile BEFIT vor reduce barierele în investiţiile transfrontaliere, vor diminua birocraţia, vor combate evaziunea fiscală şi vor sprijini crearea de locuri de muncă. Comisia Europeană a mai avut o tentativă de a modifica regulile de impozitare a companiilor din UE, dar guvernele membre au respins-o pe motiv că UE s-ar implica prea mult în politicile fiscale naţionale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7969 secunde