Un fost greu al PSD, condamnat la trei ani de închisoare

224
Un fost greu al PSD, condamnat la trei ani de închisoare - buneastancu262860700-1552051505.jpg
Gheorghe Bunea Stancu, fostul președinte al Consiliului Județean Brăila, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru conflict de interese. Sentința nu este definitivă. 


Fostul președinte al Consiliului Județean Brăia, Gheorghe Bunea Stancu, a primit condamnare într-un alt dosar de corupție, notează Obiectivbr.ro.


Tribunalul Vrancea a dat sentința în dosarul care îi are ca inculpați pe Gheorghe Bunea Stancu și Rusu Alina Daniela, fost director economic al CJ. Stancu a primit 3 ani închisoare pentru conflict de interese și a fost achitat pentru abuz în serviciu. În schimb, față de inculpata Rusu Alina s-a dispus achitarea.

Inculpații au fost acuzați de infracțiunile de abuz în serviciu și conflict de interese, asta după ce au aprobat finanțarea două cluburi sportive, SC Club Fotbal Brăila și Asociația Handbal Club "Dunărea" Brăila, considerată ilegală de procurorii DNA.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.


Stancu a mai fost condamnat în aprilie 2015 la 3 ani de închisoare, în dosarul "Mită la PSD". El a ieșit după ce a executat un an și patru luni din pedeapsă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5775 secunde