Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită

246
< 1 min citire
Lucrările de oprire planificată pe anul 2012 a Unității 1 a Centralei Nucleaeroelectrice Cernavodă s-au finalizat cu succes, au anunțat reprezentanții Nuclearelectrica. Sincronizarea la Sistemul Energetic Național s-a realizat ieri, la ora 1.49.
În perioada opririi planificate au fost efectuate lucrările din cadrul a patru programe principale ale centralei (care se pot efectua numai cu centrala oprită): programul de întreținere preventivă și corectivă care include verificarea și repararea echipamentelor, programul de inspecții obligatorii, programul de testare obligatorie, conform cerințelor CNCAN, programul de implementare a modificărilor de proiect pe anumite sisteme / echipamente / componente.
"Toate lucrările planificate au fost executate în condiții de siguranță pentru personalul centralei, public și mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă", au precizat reprezentanții Nuclearelectrica.
Conectarea Unității 1 la Sistemul Energetic Național a fost realizată cu 52 de ore în avans față de graficul preconizat, întregul volum de lucrări planificate fiind realizat. "Această performanță deosebită completează rezultatele obținute în anul 2011 care au consacrat centrala de la Cernavodă în rândul celor mai performante centrale nucleare din lume", potrivit Nuclearelec-trica. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0314 secunde