Concurs Uniunea Europeană premiază proiectele de sprijin al IMM-urilor

452

Articole de la același autor

Directoratul General pentru IMM-uri al Comisiei Europene a lansat a treia ediție a competiției pentru inițiative antreprenoriale. Concursul se adresează celor care implementează proiecte sau desfășoară acțiuni de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii (incubatoare de afaceri, parcuri industriale, misiuni economice, etc).
Premiile se acordă pentru cinci categorii distincte de proiecte, respectiv promovarea afacerilor, reducerea birocrației, dezvoltarea IMM-urilor, investițiile în creșterea competenței profesionale și business-ul "responsabil".
La nivel național, proiectele pot fi depuse la sediul Ministerului pentru IMM-uri, până la data de 31 octombrie 2008. Selecția finală, la nivelul UE, se va face în mai 2009.
România a participat în 2006 și 2007 la etapa finală a concursului. Astfel, în 2006, proiectele selectate au fost "Parcul industrial Tetarom Cluj" și "Programul educațional Junior Achievement România". În 2007, s-au remarcat proiectele "Econet - Rețeaua firmelor de exercițiu" și "Parcul tehnologic și științific Technopolis Iași".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0602 secunde