Valoarea depozitelor bancare a crescut cu 2,6%, în decembrie 2009

206
Valoarea depozitelor bancare a crescut  cu 2,6%, în decembrie 2009 - 933bd65ac164fa84ebef0c17ae189b43.jpg
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna decembrie cu 2,6% față de luna noiembrie 2009, până la nivelul de 168 miliarde lei, a anunțat Banca Națională a României.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au scăzut cu 0,1%, până la 59 miliarde lei. La 31 decembrie 2009, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au înregistrat o creștere de 13% (7,9% în termeni reali) față de 31 decembrie 2008.
Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 5,6%, până la 43 miliarde lei. La 31 decembrie 2009, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au redus cu 6,2% (-10,4% în termeni reali) față de 31 decembrie 2008.
Depozitele în valută ale populației și persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 3,1%, până la nivelul de 65 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 4,2%, până la peste 15 miliarde euro).
Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, au crescut cu 23,6% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților au crescut cu 16,5%). Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 25% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populației au crescut cu 17,8%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice, exprimate în lei, s-au majorat cu 21,7% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților persoane juridice au crescut cu 14,7%).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.822 secunde