Vom mai avea bani de salarii și pensii, dacă se aplică "experimentul fiscal"?

515
2
Vom mai avea bani de salarii și pensii, dacă se aplică

Articole de la același autor

România are frisoane. Știrile despre "revoluția fiscală" la care se lucrează în laboratoarele social-democrate îi dau dureri de cap. 
Când a aflat că întregul sistem fiscal clădit în decurs de 26 de ani, cu mari eforturi și sacrificii materiale uriașe, va fi aruncat la gunoi, și-a spus: "Până aici mi-a fost!"


Păi, cum să nu se ia cu mâinile de cap românii, fie că sunt persoane fără pregătire economică ori consultanți și analiști financiari, doctori în științe economice și academicieni, când au aflat din presă, ce "minuni" li se pregătesc: 


- taxele și impozitele nu vor mai fi reținute la sursă și vor fi globalizate;


- începând din 2018 trebuie să își declare întregul patrimoniu, inclusiv banii de la saltea; 


- vrând-nevrând, vor trebui să se organizeze în gospodării fiscale. Astea sunt un fel de CAP-uri sau întovărășiri ale plătitorilor de taxe și impozite, în fruntea cărora trebuie ales, prin vot popular, un reprezentat fiscal; 


- va fi înființată o armată de 35.000 de consultanți fiscali (doar numele îi va deosebi de perceptorii din România interbelică), a căror menire este să umble din poartă în poartă, la cele 7 milioane de gospodării fiscale, și să strângă dările. Fiecare perceptor de tip nou va avea în grijă un număr de gospodării fiscale și va fi plătit cu câte 10.000 de lei pe lună, din taxele și impozitele contribuabililor;


- fiecare gospodărie fiscală va lucra pe principiile contabilităților din întreprinderi. Va aduna de la toți membrii săi adeverințe de venit, cupoane de pensii, extrase de cont bancar, facturi și bonuri fiscale, le va înregistra și îndosaria, va întocmi centralizatoare și va completa declarații de impozit pe venitul global;


- timp de un an, membrii gospodăriilor fiscale trebuie să pună de-o parte banii datorați statului, pentru a-i achita în primul trimestru al anului următor, când se depune declarația de impozit. 


Numai citind acest scenariu de groază, îți vine să emigrezi. Ce se va întâmpla cu sărmana țară, cu bieții de noi, dacă vom deveni cobaii experimentului fiscal-social democrat?


Niciun proiect din istoria acestei națiuni n-a fost mai aspru și mai vehement criticat decât acesta. N-am auzit niciun cuvânt în favoarea lui, doar argumente contra. Iată câteva dintre ele:


- Se propune desființarea unui sistem fiscal edificat în decurs de 26 de ani pentru a pune în locul lui, peste noapte, ceva ce nu există, despre care nu se știe dacă va funcționa și va da rezultate;


- Timp de 26 de ani s-a luptat pentru reducerea birocrației fiscale. Noul sistem face ca aceasta să explodeze;


- În prezent, impozitul pe venit este reținut la sursă și virat la stat de către 1,2 milioane de agenți economici, contribuabili pe care, de bine, de rău, Fiscul reușea să-i administreze. În noul sistem, trebuie administrate peste 7 milioane de gospodării fiscale, enitități inexistente la această oră. 


- Spre deosebire de agenții economici, a căror mare masă este alcătuită din contribuabili informați și disciplinați, care cunosc legislația fiscală și o aplică, nu se știe nimic despre modul în care cele 7 milioane de gospodării fiscale vor reacționa față de noul sistem fiscal. Câți dintre ei au pregătirea și capacitatea intelectuală să-l studieze, să-l înțeleagă și să-l aplice? Câți dintre ei vor încerca să ocolească sau să tragă pe sfoară sistemul? Câți vor pune de o parte banii de impozite pentru anul în curs, pentru a-i achita în anul viitor?;


- Construcția unui nou sistem fiscal necesită resurse materiale, umane și informatice uriașe. Cine va suporta costurile?;


- De unde va scoate statul cei 35.000 de consultanți fiscali necesari? Distribuția acestora în teritoriu asigură servirea gospodăriilor fiscale de la orașe, sate și din cătunele uitate de lume?;


- În prezent, bugetul statului este alimentat lună de lună, de la sursă. Dacă noul sistem se introduce în 2018, iar impozitul pentru anul respectiv se achită abia la sfârșitul primului trimestru al anului următor, nu vor exista bani pentru salarii și pensii, pentru funcțio-narea instituțiilor de stat, în 2018.


Lista problemelor ce trebuie clari-ficate și a întrebărilor la care se așteaptă răspus din partea inițiatorilor proiectului este imensă. Trebuie înțeles faptul că sistemul fiscal nu se rezumă la un cumul de taxe, impozite și reguli. El înseamnă, totodată, mecanisme economice, sociologice și psiho-sociale, juridice și culturale extrem de complexe. Dacă nu se ține cont de ele și se acționează împotriva lor, sistemul nu funcționează.


În edițiile următoare, vom reveni asupra acestui subiect de interes național.


Comentează știrea

ionela
26 aprilie 2017
intrebare

si daca nu sunt venituri si nu te angajeaza nimeni pe criterii de sex,varsta,etc si mai copii de crescut?

nazi
26 aprilie 2017
mmm

Ministru muncii a spus vom impozita tot, dar mă bucur că îi va impozita si pe toți pensionarii care au votat PSD pentru ca impozitul va fi pe gospodărie si sigur mulți din ei locuiesc cu copii .Iar impozitul pe gospodărie se va calcula la comun. Asta se întâmplă când pui ștampila și nu te gândești decât la mărirea pensiei și nu citești programul de guvernare. Păcat că poporul român nu are memorie !!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4539 secunde