Probleme mari și multe în lumea crescătorilor de animale. Deși sărbătorile pascale se apropie cu pași rapizi, iar - teoretic - cerința pe piață pentru carnea de miel ar fi trebuit să fie mult mai mare în această perioadă, vânzările merg prost, chiar spre foarte prost. Afacerea și-a pierdut din rentabilitate, iar mulți fermieri, sufocați de proceduri, fiscalitate și concurența din străinătate, s-au reprofilat deja, direcționând bani și energie în alte domenii.
Vremuri grele pentru crescătorii de oi din județul Constanța, loviți din toate direcțiile posibile. Pe grafic, săgeata rentabilității acestui tip de afacere a coborât de la an la an, iar în primăvara lui 2026, tot mai puțini fermieri autohtoni reușesc să reziste pe piață.
„Este greu, tot mai greu să ne menținem pe linia de plutire. Costurile de producție ale crescătorului de animale au crescut foarte mult. Credeți-mă pe cuvânt că a vinde miei de Paște nu mai este o afacere. Stăm în fiecare an și socotim, câți bani dăm pe furaje, pe alimentație. Avem costuri mari la fermă, vin facturi tot mai mari pentru apa și energia electrică consumate. Oamenii cu care lucrăm trebuie și ei plătiți, adăugați taxele și impozitele către stat, motorina s-a scumpit și ea. Nu uitați de controale, de procedurile pe care trebuie să le respectăm cu strictețe. Iar la final, când tragi linie, te bucuri dacă ai reușit măcar să scoți investiția.
De altfel, mulți dintre cei care au crescut oi au renunțat în ultimii ani la acest tip de afacere. Nu mai merită efortul, mai ales că avem concurența teribilă a produselor din străinătate“, a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber“, Adrian T., fermier.
Exportul nu-i la îndemâna oricui
Crescătorii de animale mai reclamă un aspect: accesul dificil pe piața de desfacere.
„Noi am avut tarabă în Piața Brick, dar, după ce aceasta a fost desființată, n-am reușit să mai găsim un spațiu într-o piață cu vad din Constanța. E foarte greu de intrat, este un sistem ermetic", ne-a declarat, sub protecția anonimatului, un alt crescător de animale constănțean.
În privința exportului, în special către țările arabe, aici lucrurile sunt și mai complicate. Piaţa românească de export este dominată de câţiva mari jucători, care au capacitatea şi logistica necesară pentru a colecta zeci de mii de animale. Ei stabilesc preţul de referinţă pentru carnea de miel, de obicei pentru animale livrate în portul Constanţa.
„Este o legendă aceea că vindem oi și miei către țările musulmane, nu poate intra oricine pe piața exporturilor. Acest tip de afacere, care este într-adevăr profitabilă, se face la alt nivel. Sunt companii străine mari, care au cumpărat terenurile, au animalele lor, au transportul lor, mașini, vapoare, este un circuit complex, bine pus la punct și, din nefericire, inaccesibil pentru noi, cei mici", ne explică fermierul.
57-67 lei kg de carne de miel, la Curtea Brâncovenească
În acest context, nici așteptările crescătorilor de animale nu sunt foarte mari.
„Sunt vremuri incerte, cererea va fi mai mică decât de obicei, oamenii vor veni la piață să cumpere, dar vor opta pentru o cantitate mai mică. Până acum (n.r. - sâmbătă, ora 14.00), am reușit să vând doar câțiva miei întregi", ne spune un fermier pe care l-am întâlnit în Piața Tomis III.
Prețurile la care se vinde carnea de miel sunt destul de mari: 25 de lei în viu, la fermă, 50-60 de lei în supermarketuri, 57-67 de lei la Curtea Brâncovenească.