"Ziua Portului Constanța la Budapesta" - o mare atracție pentru firmele maghiare

540
< 1 min citire
"Ziua Portului Constanța la Budapesta", organizată de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța pe 25 februarie 2010, s-a bucurat de o audiență remarcabilă. Peste 140 de participanți, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai companiilor private și de stat, ai asociațiilor profesionale din România și Ungaria, au fost prezenți la eveniment.
Ambroziu Duma, director cu exploatarea portuară în CNAPMC, a prezentat programul de investiții din Portul Constanța. La rândul său, secretarul de stat Marin Anton, din Ministerul Transporturilor, a vorbit despre proiectele de asigurare a adâncimilor minime de navigație, de 2,5 m, pe Dunăre, pe toată perioada anu-lui, precum și de continuarea lucrărilor de consolidare a malurilor pe Canalul Dunăre - Marea Neagră.
Horvath Zsolt Csaba, președintele Autorității Naționale a Transporturilor din Ungaria, a făcut o expunere privind posibilitățile de cooperare dintre economiile celor două țări. În 2009, între porturile românești și cele din Ungaria s-a înregistrat o creștere a schimbului de mărfuri cu 11%.
Evenimentul a fost precedat de semnarea, pe data de 24 februarie 2010, a unui protocol de colaborare între CNAPMC și Asociația Centrelor de Logistică din Ungaria.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0327 secunde