1.300 de militari din șapte țări participă, în Constanța, la un exercițiu comun

348
< 1 min citire
Militari din șapte țări vor participa, la Constanța, în această săptămână, la un exercițiu la care vor mai fi prezente un distrugător american, o navă a forțelor navale române și un vas ucrainean.
Lt. col. Florin Jipa a declarat, ieri, că în aplicația militară "Jackal Stone 08", care se va desfășura între 16-24 septembrie, sunt implicați 1.300 de soldați, dintre care 400 sunt români. Vor participa la exercițiu forțe navale, terestre, dar și aeriene din SUA, Letonia, Lituania, Ucraina, Ungaria și Suedia.
O navă de transport din Ucraina și una românească vor fi prezente la exercițiul militar. O altă navă este distrugătorul USS McFaul, care a acostat, ieri dimineață, în Portul Constanța, și se află sub comanda cdor. Timothy L.Schorr.
Lt. col. Florin Jipa a precizat că exercițiul de tip NATO "Jackal Stone 08" este organizat de România și SUA, dar a fost planificat de toate țările implicate în antrenamente.
În program este prevăzută și o zi a distinșilor vizitatori, care se va desfășura vineri, la baza militară Mihail Kogălniceanu, și în portul Agigea, unde va avea loc o demonstrație militară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0289 secunde