Vâlcea:

11 persoane rănite după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat

366
11 persoane rănite după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat - ambulanta82069800-1327306209.jpg

Articole recomandate

Unsprezece persoane au fost rănite, azi dimineață, dupa ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 64, în zona Ionești-Marcea din județul Vâlcea, primele date ale polițiștilor arătând că accidentul s-a produs din cauza poleiului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Vâlcea, inspector Alina Teodorescu, în microbuz se aflau 12 pasageri și șoferul, iar autovehiculul circula dinspre Drăgășani spre Râmnicu Vâlcea.

"Era carosabil alunecos, iar după o curbă, în linie dreaptă, mașina a derapat, a intrat pe contrasens și s-a răsturnat pe partea stângă, într-un șanț", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Vâlcea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Vâlcea, inspector Alina Teodorescu, inițial la spital au fost transportați cu ambulanțele șase răniți, între care și șoferul microbuzului.

"Ulterior, la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea s-au prezentat singuri alți cinci pasageri din microbuz, care au leziuni minore și sunt și investigați medical. În acest moment sunt 11 răniți", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea.

Traficul rutier în zona accidentului a revenit la normal după ce s-a circulat pe o singură bandă, alternativ, sub supravegherea polițiștilor.

Conform reprezentanților Poliției Vâlcea, accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu polei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3612 secunde