11 victime la Constanţa, în urma celor şase accidente rutiere

312
< 1 min citire
11 victime la Constanţa, în urma celor şase accidente rutiere - 11-victime-la-constanta-1722248750.jpg
Nicio zi fără incendii, accidente rutiere, persoane suferinde, care au nevoie de primul ajutor, şi lista poate continua. Pot confirma salvatorii constănţeni, care sunt angrenaţi în misiuni 24 din 24 de ore.
 
Astfel, în perioada 26-28 iulie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au executat 346 misiuni, cele mai multe dintre ele –246, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.
 
De asemenea, pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 15 incendii.
În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a şase accidente rutiere soldate cu 11 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, 3 dintre ele fiind ulterior transportate la spital.
 
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în alte 79 situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD, ori salvare animale captive în medii ostile vieții.
sursa foto: ISU Constanta

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0289 secunde