15 chinezi cu ședere ilegală în Constanța au primit decizii de returnare

923
< 1 min citire
Ieri, au fost identificați de către Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța, pe raza orașului Ovidiu, 15 cetățeni chinezi cu ședere ilegală în Constanța.
În urmă cu trei luni, aceștia au fost detașați de la o societate din China, pentru a efectua o lucrare la o societate românească. Aceștia au obținut vize pentru detașare pentru trei luni. După expirarea dreptului de ședere, nu au întreprins demersurile necesare prelungirii acestuia.
"Cetățenii chinezi au primit decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 15 zile. Pentru a prelungi această perioadă, chinezii trebuia să aducă un atestat fiscal, iar din cauza faptului că s-a modificat legea, pe lângă atestat, mai aveau nevoie și de cazierul judiciar. Aceste lucruri ar fi durat destul de mult", a precizat comisarul-șef Ioan Obreja, adăugând că "Oficiul Român pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, va continua organizarea unor astfel de acțiuni, privind combaterea șederii ilegale, atrăgând atenția cetățenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de ședere pe teritoriul României".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0272 secunde