200 de jandarmi vor fi prezenți la mănăstirea "Peștera Sf. Apostol Andrei"

155
În perioada 29-30.11.2012 la Mănăstirea "Peștera Sf. Apostol Andrei" din comuna Ion Corvin va avea loc ceremonialul religios desfășurat cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii. La aceasta acțiune se estimează participarea a aproximativ 20.000 de credincioși din județul Constanța dar și din județele limitrofe, a unui sobor de preoți și diaconi cât și oficialități ale județului nostru.

Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, la această manifestare vor participa aproximativ 200 de jandarmi din Gruparea Mobilă "TOMIS", precizează, într-un comunicat de presă, căpitanul Codrin Popoiu. Ei vor acționa, în principal, pentru protecția participanților;

asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul desfășurării ceremonialului religios; prevenirea și combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială.

Căpitanul Codrin Popoiu spune că dispozitivele de ordine vor fi formate din echipe de patrulare pedestră și auto, precum și echipe de intervenție mobile.

Zona în care se va desfășura ceremonialul religios va fi delimitată cu garduri metalice iar în zonele de acces se va efectua control preventiv corporal și al bagajelor.

Jandarmii recomandă cetățenilor să se supună controlului corporal și al bagajelor; să acorde sprijin ehipelor de ordine aflate în dispozitivul de ordine și siguranță publică; să aibă un comportament decent, în conformitate cu normele de conviețuire socială; să respecte regulile impuse de organizatori și Jandarmerie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 20 Noiembrie 2012
Stire din Eveniment : Ele sunt JANDARMERIȚELE litoralului
Marţi, 20 Noiembrie 2012
Stire din Eveniment : Razie a jandarmilor la Hârșova
Pagina a fost generata in 0.3164 secunde