25 de persoane reținute pentru clonare de carduri

236
< 1 min citire
Procurorii DIICOT au reținut și audiat, ieri, 25 de persoane care sunt suspecte că ar fi clonat mai multe carduri, în urma a 23 de descinderi în mai multe județe. Potrivit Poliției Române, membrii grupării sunt suspectați de fabricarea sau adaptarea de echipamente electronice hardware, pentru obținerea frauduloasă a datelor confidențiale de pe carduri bancare, precum și în scopul falsificării de carduri.
Suspecții au montat dispozitivele atât pe bancomatele din țară, cât și pe cele din străinătate, pentru a obține date de pe carduri.
Ulterior, au inscripționat, cu ajutorul unor echipamente specializate, datele obținute pe alte carduri "blank", pe care le-au folosit pentru extragerea de bani din conturile păgubiților.
Anchetatorii susțin că membrii grupării au acționat în perioada 2009 - martie 2010, în mai multe județe ale țării, precum și în Noua Zeelandă, Republica Moldova, Italia, Marea Britanie și Spania.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat echipamente electronice cu ajutorul cărora infractorii au obținut date de identificare a cardurilor bancare, echipamente pentru falsificarea cardurilor, carduri, calculatoare, lap-topuri și aproximativ 100 de grame canabis.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0319 secunde