Concurs 28 de incidente înregistrate, ieri, la Constanța referitoare la desfășurarea referendumului

251
28 de incidente înregistrate, ieri, la Constanța referitoare la desfășurarea referendumului - fff-1343637473.jpg

Articole de la același autor

Ieri, echipele MAI special constituite la nivelul județului Constanța au înregistrat sau au făcut verificări cu privire la producerea a 28 de incidente semnalate referitoare la desfășurarea referendumului, acestea fiind minore, neafectând climatul de ordine și siguranță publică.

Astfel, polițiștii constănțeni au aplicat 10 sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991 pentru consumul de alcool la o distanță mai mică de 500 de metri de zona secțiilor de votare.

De asemenea, au fost reclamate, constatate și înregistrate opt alte situații și 10 fapte de natură penală dintre care: 7 fapte privind încălcarea prevederilor Art. 52, alin. 1 ("Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exercițiu al dreptului de a participa la referendum") din Legea 3/2000; o faptă privind încălcarea prevederilor Art. 53 alin. 1 ("Violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secției de votare ori de către alte persoane") din Legea 3/2000; 2 fapte privind încălcarea prevederilor Art. 54, alin. 1 ("Promisiunea, oferire sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului") din Legea 3/2000.

În prezent, pentru clarificarea tuturor situațiilor semnalate și înregistrate, polițiștii constănțeni efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului competent.

Totodată, cele opt filtre de poliție rutieră au făcut nouă verificări, fiind controlate autovehiculele de transport persoane pentru prevenirea și combaterea "turismului" specific în ziua referendumului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0345 secunde