A căzut de la șapte metri în timpul serviciului

580
< 1 min citire
În cursul zilei de joi, polițiștii din Ovidiu au fost sesizați prin Serviciul de Urgență 112, că, în incinta unei societăți din oraș, s-a produs un accident de muncă.
Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat era întins la pământ acuzând dureri grave.
În urma primelor cercetări efectuate, s-a stabilit că Drăgălai Costache, de 48 de ani, din localitatea Cogealac, se afla la etajul doi al uneia dintre clădirile dezafectate, unde societatea la care lucra avea un contract de construcție. La un moment dat, în timp ce făcea o lucrare de decofrare, bărbatul a alunecat și a căzut de la o înălțime de aproximativ șapte metri.
Medicii sosiți cu Ambulanța la fața locului i-au acordat primele îngrijiri și l-au transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a primit tratament de specialitate.
Cadrele medicale susțin că muncitorul se află în afara oricărui pericol, însă el a suferit leziuni corporale în zona costală și a bazinului.
Deoarece bărbatul se afla în timpul serviciului și este vorba despre un accident de muncă, polițiștii au anunțat și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, care au preluat cazul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0267 secunde