A curs cu amenzi în județul Constanța. Peste 200 de persoane legitimate

73
< 1 min citire
A curs cu amenzi în județul Constanța. Peste 200 de persoane legitimate - politie-t-1775382821.webp
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au organizat, la data de 4 aprilie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, prevenirea consumului de alcool și a altor substanțe, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
La activități au participat peste 30 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale și un tehnician criminalist.
Astfel, au fost legitimate peste 220 de persoane, totodată fiind oprite, pentru control, aproximativ 170 de autoturisme.
De asemenea, au fost efectuate testări în vederea depistării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 18.000 de lei.
Totodată, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
Activitățile au fost desfășurate în municipiul Medgidia și în localitățile Cobadin, Ciocârlia, Peștera și Castelu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0754 secunde