A dat nas în nas cu hoțul, în propria casă. "Doamnă, eu sunt turist…"

404
1 min citire
A furat bunuri dintr-un apartament și, fiind prins de proprietar, s-a dat drept turist. Este isprava unui tânăr de 25 de ani, din Constanța. Individul a profitat de faptul că ușa unui apartament dintr-un imobil situat pe bulevardul I. C. Brătianu era deschisă și a intrat. A furat două telefoane mobile aflate pe o măsuță, iar în momentul în care a vrut să plece a dat nas în nas cu proprietarul. Tânărul nu s-a pierdut cu firea și i-a spus femeii că este turist și caută să închirieze o cameră. Bărbatul i-a mulțumit constănțencei pentru amabilitate și apoi a plecat. Inițial, femeia nu a dat importantă, însă după câteva minute a sesizat lipsa bunurilor. Aceasta a ieșit în goană în fața blocului, dar nici urmă de suspect. A văzut un echipaj al jandarmeriei și i-a alertat imediat pe oamenii legii. Femeia le-a dat militarilor și semnalmentele suspectului, iar aceștia au pornit în urmărirea lui. La câteva străzi distanță, autorul furtului a fost prins de jandarmi. Înainte de a fi imobilizat suspectul a aruncat cele două telefoane mobile într-un tufiș. El a fost escortat la sediul Poliției Municipiului Constanța pentru audieri. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
"Fiți atenți la persoanele necunoscute, care apar la ușa dumneavoastră să vă roage ceva. Acordați atenție celor care sună la ușă sau pe care îi primiți în casă. Dacă persoana necunoscută se prezintă într-o calitate oficială, solicitați legitimația de serviciu și notați datele de pe document. Verificați cu atenție persoanele care vin pentru deranjamente telefonice, deratizare sau cele care solicită să le închiriați o cameră. Nu primiți în casă cerșetori, negustori ambulanți, sau orice alte persoane de condiție îndoielnică", recomandă jandarmii constănțeni. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 24 Iulie 2015
Stire din Eveniment : Mașini prădate de un minor
Marţi, 21 Iulie 2015
Stire din Eveniment : Prădată de iubitul de-o noapte
Joi, 16 Iulie 2015
Stire din Eveniment : Jaf de peste 6.000 de lei
Pagina a fost generata in 0.0316 secunde