Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Constanța, a fost condamnat la închisoare de către Tribunalul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu.
Potrivit informațiilor din rechizitoriu, completate de declarațiile martorilor audiați, la data de 14 ianuarie 2025, polițiștii rutieri au oprit, pe Autostrada A2, la km 147, pe sensul de mers spre Constanța, o mașină în care se afla inculpatul, dar și concubina sa, martoră în dosar.
Martora a căutat documentele mașinii și atunci a văzut că este o pungă de culoare roșie în torpedo, pe care a luat-o și a pus-o sub scaunul pe care stătea. La acel moment a realizat că în acea pungă se afla canabis. După ce inculpatul i-a înmânat polițistului documentele solicitate, acesta a aruncat punga roșie pe geamul din dreapta care era deschis, profitând de distragerea agentului.
Fiind testat cu aparatul DRUGTEST, s-a constatat că în corpul inculpatului erau urme de canabis și amfetamină, drept urmare, polițiștii au sesizat Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța. Echipajul ajuns la fața locului, împreună cu agenții de poliție, au efectuat percheziții asupra mașinii, fără să găsească substanțe ilegale, astfel că inculpatul a fost lăsat să plece.
La scurt timp, echipajul BCCO a observat, abandonate într-un șanț, ambalaje și fragmente vegetale cu miros specific de canabis, despre care, ulterior, inculpatul a recunoscut că îi aparțineau.
Percheziția domiciliară a scos la iveală peste 100 de grame de canabis, 0,6 grame de amfetamină combinată cu cofeină, un cântar de mare precizie, două grindere și mai multe ambalaje. Unul dintre argumentele esențiale ale instanței pentru reținerea infracțiunii de trafic de droguri a fost cantitatea semnificativă de canabis ambalată în mod specific, care nu putea fi destinată exclusiv consumului personal. În plus, cântarul electronic indică o activitate de dozare, caracteristică traficanților.
Mai mult, conversațiile din aplicația Facebook Messenger au confirmat că acesta oferea spre vânzare diverse tipuri de substanțe sub denumiri codificate, cum ar fi „cox”, „spd” sau „crs”. Mesajele conțineau detalii despre prețuri și disponibilitatea de livrare. De asemenea, martora audiată în dosar a declarat că inculpatul făcea periodic drumuri la București pentru a se aproviziona de la un alt traficant, din Sectorul 6.
Având în calcul aceste informații, dar și faptul că inculpatul a comis faptele într-o stare de recidivă postexecutorie, având o condamnare anterioară, definitivă, tot pentru trafic de droguri, Tribunalul Constanța a dispus condamnarea acestuia la patru ani și nouă luni de închisoare, cu executare.