Concurs A încercat să dea cu toporul în patronul pizzeriei "Latino", din Constanța

565

Articole de la același autor

În data de 2 februarie, în jurul orei 2, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "TOMIS" a acționat la o sesizare făcută prin apelul de urgență 112, pentru aplanarea unui scandal produs la pizzeria "Latino", din municipiul Constanța.
Locotenent-colonel Sorin Mustățea a declarat că, aflat la o pizzerie din municipiul Constanța și fiind sub influența băuturilor alcoolice, un tânăr de 28 ani, din Constanța, a dorit să-l "cinstească" pe patronul localului. Fiind refuzat, Doru Pătrășcanu s-a înfuriat și a pornit scandalul, fiind necesară evacuarea sa de către agenții de pază.
Cu orgoliul rănit, bărbatul s-a dus acasă, de unde a luat un topor, cu care s-a întors la pizzerie, hotărât să-și facă dreptate.
El a fost imobilizat de agenții de pază în momentul în care încerca să-l lovească pe patron și predat echipei de jandarmi, care l-a condus la sediul unității, unde au fost întocmite pe numele său actele procedurale necesare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de port fără drept de arme albe și ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate de lucrătorii Secției 4 Poliție Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8164 secunde