A MURIT ACTRIȚA CRISTINA STAMATE

13209
3
A MURIT ACTRIȚA CRISTINA STAMATE - stamate-1511764877.jpg

Articole recomandate

Actrița Cristina Stamate a murit luni dimineață, pe un pat de spital de la Floreasca.


Actrița Cristina Stamate a fost internată, joi, de urgență la Spitalul Floreasca.

"Este venită la noi, pentru că i s-a făcut rău. Este în investigații. Are o patologie preexistentă importantă și, după ce o investigăm, stabilim dacă rămâne internată sau nu", a spus atunci Bogdan Oprița, purtător de cuvânt al spitalului.


xxx


Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946, la București. De-a lungul carierei, vedeta a avut sute de roluri, cupletele sale la Teatrul Tănase bucurând generații după generați de spectatori care abia așteptau să o vadă pe scenă.

Devenită actriță de comedie, Cristina Stamate mărturisea că a vrut să se facă medic, apoi avocat, dar n-a fost să fie. A jucat ani de zile pe scena teatrului de Revistă Constantin Tănase, glumele ei și chipul extrem de expresiv ajungând rapid la sufletele spectatorilor.

De asemenea, actrița a făcut rolurile remarcabile și în cinematografie, printre filmele sale de succes numărându-se "Grăbește-te încet", din anul 1981, și "Secretul lui Bachus", realizat în anul 1984.






Comentează știrea

Lalalaaa
27 noiembrie 2017
Tralala

Se duc pe rand greii actoriei romane..Dumnezeu sa ai odihneasca in pace!!

Murphy
27 noiembrie 2017
Adio mare stea !

Dumnezeu sa o odihneasca in pace acolo sus in Rai, langa Stela Popescu. Sa i se acorde absolut toata atentia la inmormantare, la fel cum a fost dusa pe utlimul drum si marea actrita Stela Popescu. A fost la fel de buna pe scena ca si prietena si colega ei de scena. Onoruri militare si toata atentia cuvenita, merita din plin. Adio mari actori ai scenei teatrului si filmului romanesc.

Gogu
27 noiembrie 2017
Dumnezeu s-o odihneasca in pace

Uite ce bluestem avem! Ne pleaca oamenii extraordinari si ne stau pe cap ordinarii ! Pierdem valori pe care le pretuim mai mult dupa ce ele nu mai sunt printre noi. Stiu,multi mimeaza tristetea,dar se bucura pentru ca nu raman valori autentice care sa arate ce inseamna arta curate si pot sa se autointituleze vedete,cu ajutorul mediei platite pentru reclama asta. Ne pleaca valorile ne raman ciurucurile.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6715 secunde