A murit în urma impactului cu un copac

336
1 min citire
Duminică seară, pe la ora 22,40, un accident deosebit de grav a avut loc în localitatea Nisipari. Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața, iar altul, de aceeași vârstă, a văzut moartea cu ochii, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un copac.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere Constanța, subinspector Marius Ghiță, la ora 22,40, pe Drumul Comunal 90, în localitatea Nisipari, Ștefan Didu, de 23 de ani, din Nisipari, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie, a condus autoturismul marca Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare CT-07-UTC. Din cauza neîndemânării în conducere, dar și a neadaptării vitezei la condițiile de drum, Didu a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea dreaptă a șoselei.
Impactul deosebit de violent a condus la decesul lui Ștefan Didu și rănirea ușoară a lui Ionel Gheorghe, de 23 de ani, din Nisipari, pasager în autoturism.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, Paula Anghel, la fața locului s-a prezentat și un echipaj de descarcerare de la Detașamentul Palas, care a ajutat la scoaterea dintre fiarele contorsionate ale mașinii ale celor două victime. În urma coliziunii deosebit de puternice, copacul s-a rupt și a căzut peste autoturism, lucru ce a îngreunat intervenția oamenilor legii, dar și a medicilor veniți să acorde primul ajutor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0287 secunde