În plină zi și în parcarea unei bănci

A spart geamul unui Jeep și a furat GPS-ul

508

Articole de la același autor

Vineri, 18 ianuarie, pe la ora 15,20, unul dintre subofițerii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța, aflat de pază la sediul BCR, sucursala Mamaia, a observat, la o distanță de 10 metri de bancă, un tânăr, care a spart geamul din stânga față al unui Jeep, de culoare roșie, și a furat apoi un obiect din interiorul mașinii.
Pentru că suspectul nu a vrut să se oprească pe loc la somație, subofițerul a pornit în urmărirea lui și, după doar câțiva metri, a reușit imobilizarea lui.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Constanța, căpitan Sorin Trancă, în urma verificărilor, s-a stabilit că autorul faptei este Mircea Cristian Frățilă, de 22 de ani, din Constanța, care, prin spargerea geamului, a furat din interiorul autoturismului de teren un aparat GPS, a cărui valoare este de 400 de lei.
Tânărul se face vinovat de comiterea faptelor de distrugere și furt calificat. Prejudiciul, recuperat, a fost înapoiat proprietarului autovehiculului.
Jandarmii au întocmit actele premergătoare urmăririi penale, care au fost predate odată cu făptuitorul polițiștilor Secției 1 Constanța, pentru continuarea cercetărilor.
Aceștia, la rândul lor, l-au prezentat, în cursul zilei de sâmbătă, magistraților de la Judecătorie, care au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile. Hoțul a fost depus în arestul IPJ Constanța.

Pentru un plus de siguranță, Jandarmeria Română sfătuiește cetățenii, în astfel de cazuri, să evite lăsarea nesupravegheată a bunurilor de valoare sau să camufleze aparatura din habitaclu, mai ales pe timpul nopții, chiar dacă autovehiculele sunt parcate pe artere rutiere intens circulate.
Totodată, pentru fapte situate în afara legii, se poate apela non-stop numărul unic de urgență 112.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8926 secunde