A vrut să traverseze linia de cale ferată, dar și-a găsit sfârșitul ucis de tren

552
1 min citire
A vrut să traverseze linia de cale ferată, dar și-a găsit sfârșitul ucis de tren - cale-ferata-1745236638.jpg
Un bărbat de 45 de ani și-a pierdut viața, luni dimineață, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Cosițeni, orașul Podu Iloaiei, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.
"În această dimineaţă (21 aprilie 2025), în jurul orei 07:30, s-a produs un accident feroviar în localitatea Cosiţeni, oraşul Podu Iloaiei, unde un autoturism înmatriculat în Iaşi a fost acroşat la trecerea peste nivel de cale ferată de trenul R5603, Iaşi - Suceava. Evenimentul a fost anunţat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în Dispeceratul integrat ISU - SMURD - SAJ Iaşi", a transmis sursa citată.
La locul accidentului au fost trimise de urgență mai multe echipaje de intervenție: o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor, o autospecială de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă cu medic, precum și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași.
Potrivit ISU, în momentul sosirii echipajelor, bărbatul fusese deja scos din mașină de către martorii aflați la fața locului.
Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, „bărbatul, în vârstă de 45 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decedat", a precizat ISU Iași.
În trenul de călători se aflau aproximativ 60 de persoane, însă nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Poliția rutieră a ajuns la fața locului și a demarat cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia, transmite Antena 3 CNN.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0395 secunde