Accident aviatic: Pilotul militar a decedat

157
Accident aviatic: Pilotul militar a decedat - imageresize1-1418059290.jpg

Articole recomandate

Căpitan comandor Corneliu Gabriel Titiana, pilotul militar rănit în accidentul aviatic de la Sibiu, a decedat azi, la ora 12,25, la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Adrian Stănculea. Vineri, pilotul a fost supus unei intervenții chirurgicale care a decurs bine, dar prognosticul era rezervat, potrivit dr. Cristian Nițescu, directorul spitalului.

Săptămâna trecută, Ministerul Apărării Naționale, prin Spitalul Militar Central, a achiziționat 4.000 cm pătrați de piele artificială pentru operația pilotului.

Pe 21 noiembrie, opt militari și-au pierdut viața în urma prăbușirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, pe raza localității sibiene Mălâncrav. Elicopterul de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii se afla în misiune, urmând să participe la un exercițiu în Poligonul Cincu.

Atunci, singurii supraviețuitori au fost pilotul și maistrul militar Valentin Bora. Acesta din urmă se află acum într-o stare bună, scrie Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 25 Noiembrie 2014
Stire din Eveniment : Accident aviatic Sibiu. DOSAR PENAL!
Pagina a fost generata in 1.8813 secunde