Accident mortal în pădure. Doi tineri și-au pierdut viața după ce mașina s-a izbit de un copac

675
< 1 min citire
Accident mortal în pădure. Doi tineri și-au pierdut viața după ce mașina s-a izbit de un copac - accident-snagov-1776058596.webp
Tragedie petrecută aseară în pădurea Snagov, din județul Ilfov, unde doi tineri au murit în urma unui accident rutier grav. Mașina în care se aflau s-a izbit violent de un copac, după ce șoferul ar fi pierdut controlul direcției, cel mai probabil din cauza vitezei.
Impactul a fost extrem de puternic, iar cei doi ocupanți au rămas încarcerați între fiarele contorsionate ale autoturismului. Pompierii ajunși la fața locului au reușit să-i extragă, însă, din păcate, aceștia nu mai prezentau semne vitale. Echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru a le salva viața.
Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Institutul Național de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Potrivit unor surse, la volan se afla un tânăr de doar 20 de ani. Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul, conform ObservatorNews.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1118 secunde