O persoană a murit în urma unui accident produs duminică dimineaţă, la Caransebeş, un autoturism fiind lovit de tren.
”În jurul orei 09:30, autoturism lovit de tren la Caransebeş. Intervine Detaşamentul Caransebeş cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu spumă, 1 echipaj SMURD B, 2 ambulanţe SAJ”, anunţă ISU Caraş Severin.
A fost înregistrată o singură victimă, decedată.
Pompierii au verificat vagoanele trenului, nici un călător nu are nevoie de îngrijiri medicale.
”În această dimineaţă, în municipiul Caransebeş, pe strada Episcop Miron Cristea, la trecerea la nivel cu calea ferată, un autoturism a fost acroşat de o garnitură de tren.
În urma impactului, femeia de 59 de ani aflată la volanul autoturismului, a fost proiectată în afara acestuia şi a decedat. Mecanicul locomotivei a fost testat cu privire la consumul de alcool rezultatul fiind 0. În acest moment se efectuează cercetarea la faţa locului”, transmite IPJ Caraş Severin, conform news.ro