Accident rutier cu trei răniţi, produs de un tânăr fără permis şi sub influenţa alcoolului. Mașina o furase!

228
1 min citire
Accident rutier cu trei răniţi, produs de un tânăr fără permis şi sub influenţa alcoolului. Mașina o furase! - politiarutieraactiunepietonizona-1660985110.jpg
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare pe care a furat-o de la o societate comercială, deşi nu avea permis de conducere şi se afla sub influenţa alcoolului, a produs un accident, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, pe raza municipiului Bistriţa, incident soldat cu rănirea a trei persoane, informează un comunicat de presă transmis de IPJ Bistriţa-Năsăud, scrie Agerpres.
Conform sursei citate, autoutilitara condusă de tânărul respectiv, din localitatea Uriu, s-a ciocnit de un microbuz, condus de un bărbat, de 66 de ani, din Livezile.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 25 de ani şi a doi pasageri din microbuz care au refuzat transportul la spital.
"La faţa locului, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că tânărul de 25 de ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi se află sub influenţa alcoolui. Rezultatul în urma testării etilotest a fost 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost prelevate probe biologice. Totodată, acesta ar fi sustras în scop de folosinţă autoutilitară, din localitatea Livezile, de la punctul de lucru al unei societăţi comerciale. În cazul conducătorului microbuzului, rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a fost negativ", precizează comunicatul IPJ Bistriţa-Năsăud.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0905 secunde