Accident rutier grav în stațiunea Mamaia, urmat de un incendiu de proporții

677
4

Articole de la același autor

Un motociclist a ajuns la spital în stare critică, după ce a suferit arsuri pe 40% din corp, în urma unui accident rutier. Evenimentul nefericit s-a produs, ieri, în jurul orei 14.30, în stațiunea Mamaia, în dreptul hotelului Rex. Nicolae Podoreanu, de 60 de ani, din Constanța, conducea o macara pe a doua bandă, dinspre Constanța către Năvodari. La un moment dat, spun polițiștii, șoferul ar fi încercat să întoarcă macaraua peste marcajul dublu continuu, moment în care a lovit o motocicletă, condusă de Paul Alexandru Pavel, de 20 de ani. Motocicleta s-a izbit puternic de rezervorul macaralei, astfel că, într-o secundă, ambele vehicule au luat foc, inclusiv motociclistul, care, din accident, a ajuns sub macara. Flăcă- rile au fost atât de puternice încât au atins și 15 metri înălțime, spun martorii. "Am văzut când s-a izbit. Au luat foc și un stâlp, și firele de elec-tricitate și copacii din apropiere, iar flăcările au ajuns și la 15 metri înălțime. Băiatul cu motocicleta era ars pe tot corpul", spune un bărbat care a văzut incidentul.

Tânărul de 20 de ani a fost transportat de urgență la spital, unde se află în stare critică. 

Comentează știrea

eolian
27 septembrie 2013
unde?

Pana la rex mai e...macar din poze trebuia sa te inspiri, Andreea

Moartea
27 septembrie 2013
Nu se mai saturati de viteza !

Dragi motociclisti , va astept zilnic !

Men
27 septembrie 2013
Culpa comuna !

Sigur mergea peste viteza legala , este la fel de vinovat ca si cel cu macaraua !

bula
27 septembrie 2013
din dragoste

sa-i pupatzi in chur pe toti motociclistii voi astia care ii tzinetzi partea lu idiotul asta de pe macara. a intors ca un kakat pe dunga dubla shi zicetzi ca e ingerah... tcb

Articole pe aceeași temă

Luni, 23 Septembrie 2013
Stire din Eveniment : Copil de 12 ani, lovit de mașină
Pagina a fost generata in 0.5946 secunde