Accident rutier între Mangalia și 23 August

955
Un bărbat din Călărași s-a răsturnat luni seară cu mașina, pe DN 39, în apropiere de Mangalia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Poliție Rutieră Constanța, Cristina Vasile, luni seară, în jurul orei 22:30, Jenel Mavrodin, de 38 de ani, din Călărași, aflat la volanul unui autoturism Peugeot, înmatriculat CL 11 YJG, circula pe Drumul Național 39 dinspre Mangalia spre Constanța, când la kilometrul 36 + 500, între localitățile Mangalia și 23 August, din cauza neatenției, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afară părții carosabile. În urma accidentului a rezultat avarierea serioasă a caroseriei mașinii și vătăma-rea corporală a Iulianei Iacob, de 24 de ani, din Mangalia, pasageră pe locul din dreapta al autoturismului.
În urma testării cu aparatul Drager, a reieșit că bărbatul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Jenel Mavrodin este în prezent cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 22 Octombrie 2011
Stire din Eveniment : Accident rutier pe strada Mugurului
Pagina a fost generata in 0.4346 secunde