Accidentați din vina lor

293

Articole de la același autor

Ieri, doi bărbați care au încercat să traverseze strada fără să se asigure au fost accidentați grav.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere Constanța, subinspector Marius Ghiță, miercuri, pe la ora 10, George Vasile conducea un autoturism marca Espero, cu numărul de înmatriculare CT-77-KGT, pe bulevardul Aurel Vlaicu. În dreptul unei firme, mașina l-a accidentat pe Gheorghe Bratu, de 38 de ani, din Constanța, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. Cercetările efectuate au scos la iveală că pietonul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Un accident asemănător s-a petrecut câteva ore mai târziu, tot pe bulevardul Aurel Vlaicu. De această dată, o autobasculantă cu numărul de înmatriculare CT-56-CCM, condusă de Tudor Hima, a accidentat un bărbat care, se pare, s-a dezechilibrat și a căzut în fața mașinii de mare tonaj. Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1262 secunde