Acţiune cu efective mărite, la Constanţa. Poliţiştii au tras pe dreapta zeci de şoferi

240
Acţiune cu efective mărite, la Constanţa. Poliţiştii au tras pe dreapta zeci de şoferi - img20230908wa0029-1-1694169305.jpg

Articole de la același autor

Zilele acestea, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Poliției municipiului Medgidia, Secției 4 Poliție Rurală Medgidia și Poliției orașului Hârșova au desfășurat o acțiune, cu efective mărite, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.


Acțiunea a avut drept scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.


Astfel, au fost testați 94 de conducători auto cu aparatul etilotest și 12 cu aparatul drugtest.


În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, dintre care 25 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere, în valoare totală de aproximativ 38.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, nouă permise de conducere, au fost retrase trei certificate de înmatriculare și au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației rutiere.


„La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii au identificat un bărbat, de 50 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Vadului, din orașul Hârșova, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, ne exemplifică oamenii legii.


În aceeaşi zi, în jurul orei 21.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 22, în apropierea satului Tariverde, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.


În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3945 secunde