Acțiuni de verificare a respectării regulilor sanitare, efectuate de polițiști

229
Acțiuni de verificare a respectării regulilor sanitare, efectuate de polițiști - politiaromana2-1604521879.jpg
Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, poliţişti din cadrul Poliției municipiului Constanța (Secțiile de poliție urbană și Secțiile 1 și 2 Rurală Constanța) au desfășurat, în cursul zilei de ieri, activități de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 


Deoarece în municipiul Constanța, incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, aproximativ 50 de polițiști au verificat modul în care se respectă măsurile aplicate, atât în ceea ce privește activitatea, în spațiile închise, a societăților comerciale vizate de noile reglementări legale, cât și în privința purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise. Astfel, au fost controlate 65 de locaţii de interes (restaurante, satul de vacanță, portul turistic Tomis, parcuri, etc.), fiind totodată legitimate peste 550 de persoane. 
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 149 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 23.000 de lei, pentru nepurtarea măștii de protecție.
* * * * * *
Având în vedere faptul că în județul Constanța s-a instituit obligaţia purtării măstii de protecţie, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile deschise, în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii constănțeni verifică aceste aspecte. 
Precizăm faptul că nerespectarea măsurilor individuale de protecție constituie contravenție și se sancţionează cu amendă, limitele amenzilor fiind cuprinse între 500 și 2.500 de lei.


Scopul nostru nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Polițiștii constănțeni sunt permanent la datorie și nu vor tolera nicio abatere de la normele legale.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic, în județul Constanța.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5297 secunde