Acuzații grave la adresa fostului șef al Poliției Cernavodă

567
3
2 min citire
Acuzații grave la adresa fostului șef al Poliției Cernavodă - dnaemiliannicolaecernavoda-1383059242.jpg
Procurorii Direcției Naționale de Corupție au făcut precizări cu privire la infracțiunile pentru care este anchetat comisarul șef Emilian Nicolae, fostul șef al Poliției orașului Cernavodă și pentru care, de altfel, a fost destituit din funcție. 
Astfel, potrivit datelor puse la dispoziție de procurorii anticorupție, comisarul șef este cercetat pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, o instigare la abuz în serviciu și două infracțiuni de nerespectarea legii privind regimul armelor și munițiilor.
Anchetatorii susțin că "există date și indicii temeinice", conform cărora polițistul "și-a însușit, în mod fraudulos, și a deținut la domiciliu, în original sau în copie, numeroase înscrisuri clasificate drept secret de serviciu și înscrisuri neclasificate utilizate exclusiv în activitatea de cercetare penală a organelor poliției judiciare și nedestinate publicității". De asemenea, la domiciliul polițistului au fost găsite și formulare tipizate necompletate, utilizate de judiciariști. "Același învinuit și-a însușit, în mod fraudulos, mijloace materiale de probă într-un dosar penal", au adăugat procurorii. Este vorba despre două recipiente cu produs petrolier.
Polițistul mai este acuzat și că a utilizat în interes propriu mașinile de serviciu, dar și 75 de litri de combustibil, bunuri aparținând Poliției Constanța.
Permise de port armă, pe el și fiul lui, cu încălcarea legii
Fostul șef al Poliției Cernavodă este cercetat și pentru că a omis să depună două arme de vânătoare și un pistol Glock, cât și munițiile aferente, la un armurier, după ce i-a expirat permisul de port armă. Potrivit legii, bunurile menționate ar fi trebuit depuse în termen de zece zile de la data expirării perioadei de valabilitate a permisului.
În schimb, spun procurorii anticorupție, a deținut la domiciliu o cantitate mult mai mare de muniție decât cea prevăzută de lege, pentru că și altă muniție, necorespunzătoare armelor personale de vânătoare.
"Totodată, i-a determinat, cu intenție, pe reprezentanții Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța să-și încalce atribuțiile de serviciu cu ocazia eliberării, atât pentru sine însuși, cât și pentru fiul său, a unor noi permise de armă, cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege și în lipsa depunerii tuturor documentelor necesare în acest scop", au mai adăugat procurorii, referitor la acuzațiile de instigare la abuz în serviciu.
Polițistului i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, au mai precizat anchetatorii. "Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", a subliniat procurorul Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al DNA.
Reamintim că polițistul Emilian Nicolae a fost demis din fruntea Poliției Cernavodă și i-a fost retrasă autorizația de acces la informații clasificate, fiind pus la dispoziția Inspectoratului Județean de Poliție Constanța. Dar, fără dreptul de a avea acces la informații clasificate, se restrânge foarte mult activitatea pe care o poate desfășura. Potrivit colegilor de muncă, comisarul șef ar fi internat în spital, în Capitală. 

Comentează știrea

*nicolae
9 noiembrie 2013
c*omisarul

*ma tem ca acest fost sef al politiei din cernavoda mai are si mai multe incalcari ale legi sper ca se vor decoperi si se vor comunica

hermes tote bag replica
21 noiembrie 2013
hermes tote bag replica

aaa replica hermes bags Stiri Eveniment : Acuzații grave la adresa fostului șef al Poliției Cernavodă | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes tote bag replica http://www.bioproduction.dk/hermes-tote-bag-replica.html

honda vfr fairings
3 iunie 2014
honda vfr fairings

"Kami sedang kembangkan sport 150 cc full fairing di Jepang. Semoga bisa masuk ke Indonesia tidak sampai tahun depan," kata Kazumasa Watanabe, Managing Director 2W PT SIS di sela-sela peluncuran tim balapnya di RollingStone Café, Jakarta, Senin (21/4). honda vfr fairings http://hondavfrfairings.tripod.com

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0374 secunde