Administrator condamnat la zece ani de închisoare pentru înșelăciune

658
1 min citire
Administrator condamnat la zece ani de închisoare pentru înșelăciune - 8ef723b96a42952c7a4769a9231b79b3.jpg
Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus condamnarea la zece ani de închisoare a unui administrator de societate care a fost judecat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanța.
Este vorba de Cristian Zelca, de 37 de ani, administrator la SC Zel Sin SRL Ovidiu, în sarcina căruia s-a reținut că, în perioada mai - octombrie 2008, a încheiat în numele firmei sale contracte de achiziții de mărfuri, respectiv materiale de construcții, cu nouă societăți, plătind cu file cec fără acoperire în bancă. Pentru că pe masa polițiștilor au ajuns nenumărate plângeri pe numele lui Cristian Zelca, anchetatorii i-au deschis dosar penal, inițial, pentru infracțiuni de încălcare a Legii cecului. Ulterior, ancheta a fost extinsă, ofițerii de la IPJ Constanța solicitând efectuarea unei expertize financiar-contabile la firma SC Zel Sin SRL, din Ovidiu. Acest demers a dus la schimbarea încadrării juridice, Zelca fiind acuzat în cele din urmă și de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și evaziune fiscală. Anchetatorii au mai stabilit atunci că bărbatul vânduse mărfurile achiziționate unor persoane fizice fără să înregistreze tranzacțiile în evidențele contabile ale societății, neplătind astfel către stat obligațiile fiscale.
Judecătorii constănțeni au stabilit că acesta trebuie să returneze păgubiților și statului român un prejudiciu total de 548.994 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0351 secunde