Administrator constănțean cercetat pentru trafic cu țigări

460

Articole de la același autor

Un administrator din Constanța este cercetat penal de polițiștii de frontieră constănțeni pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrafacere și punere în circulație de țigări care aduc atingere unor mărci înregistrate. Valoarea țigărilor reținute în acest caz este estimată la 14.500.000 de lei.
Polițiștii de frontieră au selectat pentru control fizic amănunțit un container sosit din Egipt, care avea ca marfă declarată țigări, de proveniență Bulgaria, și, ca destinatar, o firmă din județul Constanța.
"Controlul polițiștilor de frontieră și al vameșilor a început vineri și s-a încheiat astăzi (n.r. - ieri)", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IJPF Constanța, comisar șef Adrian Burcea.
În urma verificărilor documentelor și mărfii, s-a constatat că cele 144.341 de pachete de țigări, purtând numele a 90 de mărci înregistrate, sunt suspecte a fi contrafăcute, astfel că au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor de către Poliția de Frontieră.
Administratorul firmei importatoare i-a fost întocmit dosar penal, care a fost trimis spre continuarea cercetărilor procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7406 secunde