Aeronavele NATO de la Mihail Kogălniceanu efectuează exerciții de zbor la înălțimi mici

52
< 1 min citire
Aeronavele NATO de la Mihail Kogălniceanu efectuează exerciții de zbor la înălțimi mici - supersonicelel-kogalniceanu-1781777685.webp
Spațiul aerian al României este scena unor exerciții militare complexe, până la data de 23 iunie. Aeronave din patru țări membre NATO, dislocate în Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” de la Mihail Kogălniceanu, vor efectua zboruri de antrenament la înălțimi mici și în regim supersonic pe întregul teritoriu al țării.
Forțele Aeriene Române au anunțat o misiune comună de anvergură, la care participă piloți și tehnică militară din România, Regatul Unit al Marii Britanii, Italia și Statele Unite ale Americii.
Potrivit reprezentanților Forțelor Aeriene, scopul principal al acestor manevre tactice este îmbunătățirea interoperabilității și a capacității de reacție a personalului aeronautic.
Având în vedere natura antrenamentelor, care implică zboruri la înălțimi reduse și depășirea barierei sunetului, autoritățile militare dau asigurări că au fost luate toate măsurile necesare pentru a minimiza riscurile.
Zborurile de antrenament se vor desfășura cu luarea tuturor măsurilor de siguranță aeriană și cu eforturi pentru reducerea impactului fonic asupra populației", se precizează în comunicatul oficial.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0386 secunde