Concurs Afaceri ilegale cu alcool

1515

Articole recomandate

Trei persoane sunt cerce-tate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru implicarea în afaceri ilegale cu alcool.
Procurorii constănțeni au dispus începerea urmăririi penale față de Nicolae Gherase, de 34 de ani, administrator la SC Nicolas Company SRL pentru săvârșirea infracțiunilor de achiziționare de alcool etilic și de distilate de la alți furnizori decât cei autorizați și ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, faptă prevăzută în legea privind combaterea evaziunii fiscale.
Potrivit prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Adina Florea, Gherase ar fi achiziționat cantitatea de 1.000 de litri băuturi alcoolice de la alți furnizori, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale către bugetul statului.
În plus, anchetatorii au expertizat banderolele aplicate pe băuturile spirtoase găsite la Gherase și s-a constatat că acestea nu erau autentice. În același dosar este cercetat pentru tăinuire Constantin Vanghelici, care a primit băutura la domiciliul său din localitatea Agigea. De asemenea, cercetările îl au în vedere și pe Gheorghe Pufleanu, care, în calitate de reprezentant al SC MZT Dan Impex SRL Constanța, a produs și comercializat alcool etilic fără a poseda autorizație în acest sens. Pufleanu este acuzat de comiterea infracțiunii prevăzută de legea pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor. Anchetatorii susțin că există indicii că, în perioada 1 ianuarie 2004 -30 iunie 2006, prin firmele SC MZT Dan Impex SRL Constanța și SC APC SRL - actuală Siloport SRL, bărbatul ar fi schimbat destinația sumelor de 4.090.541 RON și aproape 150.000 de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8756 secunde