Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au dispus începerea urmăririi penale față Hassan Awdi, cetățean libanez și american, Mehdi Awdi, cetățean american, Iordan Bădeanu și Bassan Istanbouly, cetățean libanez. Toți învinuiții au funcții de conducere la CFR Mesagerie SA, ce are ca obiect de activitate expediția, mesageria, bagajele, coletăria, valorile bănești și corespondența pe căile ferate. Aceștia sunt acuzați de delapidare cu consecințe deosebit de grave.
Potrivit anchetatorilor, cei patru s-au asociat în scopul delapidării CFR Mesagerie, prin însușirea activelor patrimoniale ale firmei, dar și în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a impozitelor și taxelor datorate de firmă.
"Intenția membrilor grupării a fost aceea de a falimenta SC CFR Mesagerie SA prin transferarea tuturor activelor către alte societăți comerciale pe care învinuiții le controlau, astfel încât să nu se respecte obligațiile asumate prin contractul de privatizare al SC CFR Mesagerie SA precum și în vederea obținerii unor beneficii financiare substanțiale", se arată în comunicatul DIICOT.
Suspecții au încheiat contracte fictive de prestări servicii, o parte au fost antedatate, iar în baza lor au fost înregistrate în contabilitatea firmei facturi fiscale reprezentând cheltuieli nereale. Acționând astfel, învinuiții și-au însușit aproximativ patru milioane de lei și au cauzat un prejudiciu considerabil bugetului de stat.
Procurorii DIICOT continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.