Agenția Națională Antidrog vrea să reducă numărul drogaților

221
< 1 min citire
Agenția Națională Antidrog organizează, de azi, 5 octombrie, campania "Riscurile consumului de droguri la mamă și copil", al cărei obiectiv principal îl reprezintă sensibilizarea și conștientizarea viitoarelor mame cu privire la riscurile asociate consumului de tutun, alcool și droguri asupra fătului. 
Proiectul se va derula la nivel național, prin cele 47 de centre de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, din fiecare reședință de județ, în perioada 5 octombrie 2012 - 26 iunie 2013. 
În Constanța, campania se va derula pe 24 octombrie, la orele 17.30, la Complex Laguna. 
În cadrul campaniei, se vor organiza dezbateri privind consecințele consumului de droguri la mamă și copil, fiind prezenți și specialiști din domeniul medical, psihologic și juridic, se vor vizita cabinetele de planning familial și se vor distribui materiale informative. 
Dezbaterile vor fi interactive, fiind moderate de Andreea Marin-Bănică, ambasador UNICEF. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0336 secunde