Alertă în centrul Bucureștiului în urma unei amenințări cu bombă

210
< 1 min citire
Alertă în centrul Bucureștiului în urma unei amenințări cu bombă - alerta-1551456773.jpg
A fost alertă maximă în centrul Capitalei.
O persoană necunoscută a apelat, vineri după-amiază, numărul de urgență 112 și a anunțat un "atac cu rachete" asupra unui hotel din apropierea Pieței Romane din București și a unei unități de învățământ.
Un apel s-a făcut, de altfel, și la recepția hotelului, comunicându-se faptul că atât hotelul cât și clădirea Fundației Româno-Americane vor sări în aer în urma unui atac cu rachete.
Persoana care a sunat a susținut că este membru al Fundației "Vlad Țepeș".
Zona a fost împânzită de pirotehniști, membri SIAS și SRI, iar clădirile au fost evacuate.
Traficul în zonă a fost perturbat.
În urma verificărilor care au durat ceva mai mult de o oră, pirotehniștii au anunțat că alarma a fost falsă.
Autoritățile îl caută acum pe făptaș.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0363 secunde