Alertă la Ruginoasa. Localnici mascați și înarmați cu bâte s-au îmbrâncit cu jandarmii

75
< 1 min citire
Alertă la Ruginoasa. Localnici mascați și înarmați cu bâte s-au îmbrâncit cu jandarmii - traditionalabataiecubateleintrec-1767166172.webp
Este alertă la Ruginoasa, unde are loc tradiţionala bătaie dintre tinerii din deal şi din vale. Localnicii mascaţi şi înarmaţi cu bâte s-au îmbrâncit cu jandarmii care au intervenit la faţa locului pentru a opri orice fel de violenţă. Au fost nevoiţi să folosească spray-ul lacrimogen pentru a calma spiritele. Aproximativ 250 de jandarmi au fost mobilizaţi.
În această dimineață, în cadrul manifestărilor desfășurate la Ruginoasa, un grup de participanți a depășit primul cordon de jandarmi, în încercarea de a urma un traseu care ar fi condus la întâlnirea cu celălalt grup de persoane. Pentru a preîntâmpina escaladarea situației și posibile acte de violență, forțele de ordine au intervenit conform procedurilor, fiind necesară utilizarea gazelor lacrimogene, cu scopul de a opri înaintarea și de a evita contactul direct între cele două grupuri de persoane, a comunicat Jandarmeria Bacău.
Instituția subliniază că nu vor fi permise manifestări care să pună în pericol siguranța participanților sau a celorlalți cetățeni.
Prezența jandarmilor are ca obiectiv principal prevenirea incidentelor violente și asigurarea faptului că nimeni nu este rănit. Pe durata evenimentelor, forțele de ordine se vor asigura că nu vor fi folosite obiecte sau elemente care ar putea provoca accidentări, potrivit sursei citate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0438 secunde