ALERTĂ! Român dat în urmărire generală, după ce ar fi ucis doi copii

350
ALERTĂ! Român dat în urmărire generală, după ce ar fi ucis doi copii - creem10683400-1576578659.jpg
Un român este dat în urmărire generală după ce ar fi ucis doi copii în Ecudor! Românul era angajat ca zidar de o familie din Ecuador și a fost lăsat singur în casă cu cei trei copii. Bărbatul, care este recidivist, a omorât doi dintre frați, o fată de 10 ani și un băiat de 14 ani. La crime ar fi asistat mezinul familie, un băiat de doar 5 ani. 


Părinții victimelor au plecat joi într-o călătorie la Ibarra, în timp ce copiii au rămas singuri acasă. Când s-au întors, i-au găsit morți pe doi dintre copii. Cadavrele băiatului în vârstă de 14 ani și al fetei de 10 ani zăceau într-o baltă de sânge. Poliția a anunțat că unul dintre cadavre avea lovituri la mână și la cap, iar celălalt o tăietură adâncă la gât. Potrivit presei locale, cel de-al treilea copil al familiei, un băiat în vârstă de 5 ani, ar fi povestit că l-a văzut pe Adrian. S. cum îi ucide frații.


În acest moment, Adrian S., în vârstă de 33 de ani, de naționalitate română, pe care familia îl angajaze pentru lucrări de zidărie, este dat în urmărire, fiind considerat principalul suspect. Vineri, acesta nu a mai ajuns la locuința familiei pentru a-și termina lucrările de zidărie, fapt ce a ridicat suspiciuni asupra lui. Presa din Ecuador scrie că românul fusese de curând eliberat din închisoare și e posibil ca mobilul crimelor să fi fost furtul.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2883 secunde