"Alo, 112? Mi s-a întrerupt lumina!" Cu ce prostii reușesc constănțenii să uimească România

699
5

Articole recomandate

Constănțenii încă mai au de învățat în ce situații pot să sune la Serviciul unic de urgență 112. Potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale, luna trecută, aproape 70% din apelurile date la 112, în județul nostru, au fost false!

Zeci de mii de constănțeni apelează, lunar, Serviciul Unic 112 pentru a cere ajutorul autorităților. Din păcate, după cum arată statisticile puse la dispoziție de reprezentanții Serviciului de Tele-comunicații Speciale, mulți dintre ei ajung să blocheze linia telefonică pentru situații care nu reprezintă o urgență care să necesite intervenția polițiștilor, cadrelor medicale ori pompierilor.

Astfel, de exemplu, în luna ianuarie, în județul Constanța au fost date peste 53.000 de apeluri la 112. Dintre acestea, aproape 70% (respectiv peste 37.000) au fost apeluri false sau solicitări pentru cazuri care nu reprezentau, într-adevăr, urgențe!

"Operatorii 112 știu și înțeleg faptul că oamenii nu pot întotdeauna să aprecieze corect dacă este un caz de urgență sau nu. Tot ceea ce se cere este să se sune la 112 numai când se consideră sau se simte că este o urgență", au precizat reprezentanții STS.

De ce s-a sunat, de mii de ori, la 112

Apelanții sună la 112 atunci când este ambuteiaj în trafic, când se întrerupe lumina, apa sau gazele, când le sunt ridicate autoturismele pentru parcare neregulamentară sau pentru a reclama șoferii de taxi sau mijloacelor de transport în comun sau pentru a cere informații despre programul instituțiilor publice. Dar niciuna din situațiile prezentate mai sus nu reprezintă urgențe!

Polițiștii constănțeni spun că, de exemplu, anul trecut, un tânăr de 19 ani, din Valu lui Traian, a sunat la 112 și a cerut ajutorul oamenilor legii, spunând că s-a rătăcit pe câmp, undeva pe lângă Mircea Vodă. În realitate, când au ajuns la el, polițiștii au aflat că fusese dat jos din tren, în miez de noapte, pentru că a fost prins fără bilet și … nu avea cu ce să ajungă până acasă!

În situațiile în care se dovedește că numărul de telefon 112 a fost folosit în mod abuziv, cei puși pe șotii riscă să fie sancționați cu amendă între 500 și 1.000 de lei. Iar localizarea apelanților este posibilă în aproape toate cazurile, au mai atras atenția reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale.

"Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene, România se situează printre statele membre cu cei mai buni timpi de reacție (sub zece secunde) și o acuratețe sporită în localizarea apelanților la numărul unic de urgență 112. (…) În ceea ce privește localizarea apelanților, doar în 2% dintre cazuri ea nu este posibilă, acuratețea localizării fiind de 97,20% pentru rețelele de telefonie fixă și de 99,27% pentru cele de telefonie mobilă. În cazul țării noastre, atât folosirea numărului 112, cât și localizarea apelantului funcționează și în roaming", a precizat Adrian Fulea, purtător de cuvânt al instituției.

Pe de altă parte, deși numărul apelurilor false este încă ridicat, se încadrează în media europeană. "În urma campaniilor de educare și informare desfășurate de Serviciul de Teleco-municații Speciale, în țara noastră, numărul de apeluri false a scăzut în ultimii ani cu aproximativ 25% și se situează la aproximativ 65%, înscriindu-se în media înregistrată și în statele europene cu tradiție în domeniu", au mai precizat reprezentanții STS.

v v v

Potrivit statisticii puse la dispoziție de STS, din totalul de aproximativ 16.0000 de apeluri date la 112, cele mai multe, respectiv 11.053 au fost pentru Ambulanță, iar aproximativ 3.000 pentru Poliție, iar în jur de 2.000 pentru pompieri și SMURD.

Comentează știrea

cristi
25 februarie 2015
oferta

Cea mai accesibila oferta de lucru! Suntem in continua extindere, cu mari perspective pentru perioada urmatoare! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email [email protected]

coopel
25 februarie 2015
surpriza

Surpriza totala pe piata ofertelor de lucru! Tot mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

DODO
25 februarie 2015
idiotii

Glume de manelisti inconstienti ! acum vedeti de ce sint bune cartelele ce pot fi indentificate ?

Io
25 februarie 2015
Transparenta

Daca restul Nr de tel de la autorități sau societățile in cauza ar fi la fel de publice si s-ar răspunde la apeluri sigur procentajul ar fi altul dar de nemultumirile si plangerile oamenilor se ocupa ....

job online de acasa
25 februarie 2015
job

Locuri de munca pe timp de criza! Alternativa noastra este cea mai sigura si mai serioasa! NU este necesara nici un fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Oamenii au inceput deja sa lucreze! NU e joc piramidal si NU e MLM! Castigurile sunt garantate! 300 de dolari lunar, pentru operatori online, cu 3 ore de lucru pe zi! Va expediem detalii, dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2453 secunde