Altercație între interlopi, în centrul Constanței

5176
Altercație între interlopi, în centrul Constanței - fondbataieinterlopi1342461021-1342473519.jpg

Unul dintre membrii grupării "Spaniolul", Petrică Tomescu, a ajuns după gratii duminică noaptea. El era dat în urmărire internațională încă din luna mai, dar a fost prins după ce și-a bătut un fost "colaborator".

Un nou incident, petrecut duminică noaptea în centrul municipiului Constanța, readuce în atenția opiniei publice băieții cu reputație proastă din oraș. În jurul orei 22,00, Doru Aita a apelat Serviciul unic de urgență 112, pentru a solicita ajutorul oamenilor legii. El a reclamat că, cu puțin timp în urmă, în timp ce se afla în apropiere de intersecția străzii Ștefan cel Mare cu Bulevardul Tomis, în dreptul restaurantului Cafe du Brasil, Petrică Tomescu, zis și "Frumușelu", membru al grupării "Spaniolul", l-ar fi lovit cu o rangă în cap și în piciorul stâng.
Imediat, polițiștii au pornit în căutarea suspectului. Pe de o parte, având în vedere sesizarea primită. Pe de altă parte, pentru că bărbatul este urmărit național și internațional, din luna mai 2012. La data respectivă a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție, definitiv, la opt ani de închisoare pentru tentativă de omor.
Reamintim că, în același dosar, au mai fost condamnați la închisoare și Lucian Călimărea, tot la opt ani de închisoare, și Cristian Gherghișan, la șapte ani și jumătate de închisoare. Cei trei sunt acuzați că în februarie 2007 au intrat într-un atelier auto de pe strada Atelierului, unde l-au bătut pe Cristian Marian Gheorghiu.
Până de curând, susțin polițiștii constănțeni, Tomescu a fost plecat din țară.

"Frumușelu" a ajuns după gratii
Suspectul a fost reținut la puțin timp după incident și depus în Arestul Poliției Constanța, urmând să fie transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Poarta Albă, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.
Totodată, incidentul de duminică seara a ajuns în atenția polițiștilor de la Serviciului Investigații Criminale, Compartimentul "Grupuri infracționale". Victima, Doru Aita, a fost transportată la spital, unde a fost diagnosticată cu politraumatisme prin agresiune. Urmează, însă, să fie consultați specialiștii Serviciului de Medicină Legală, pentru emiterea unui certificat medico-legal, pe baza căruia va fi stabilită încadrarea faptei. Bineînțeles, dacă victima va depune plângere penală împotriva agresorului, dat fiind că acest tip de fapte sunt anchetate doar la plângere prealabilă.

Trebuie precizat că ambii protagoniști ai incidentului de duminică seara sunt vechi cunoștințe de-ale polițiștilor și instanțelor de judecată, pentru scandalurile și bătăile în care au fost implicați de-a lungul anilor. De obicei, de aceeași parte a baricadei. De exemplu, cei doi au fost anchetați, alături de Stila Sarafu, pentru că în seara zilei de 6 august 2006, ar fi intrat într-un bar din zona Casei de Cultură unde l-ar fi bătut pe Usein Sali, zis "Uzi". Magistrații Curții de Apel Constanța i-a găsit pe cei trei nevinovați.
Se pare că au ajuns adversari din cauza unor neînțelegeri financiare, susțin oamenii legii, cei doi fiind și parteneri de afaceri.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7422 secunde