Alți trei suspecți din dosarul „Fabrica de moșteniri” au fost aduși, din Germania, la Curtea de Apel Constanța

435
2 min citire
Dosarul complex denumit de anchetatori „Fabrica de moșteniri”, instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), a ajuns și vineri în fața magistraților, când alți trei suspecți au fost aduși la Curtea de Apel Constanța pentru a li se decide soarta procesuală.
Este vorba despre inculpații Camelia Bulgaru, Florența Lăcrămioara Stoica și George Mavroian, care nu au fost prezenți la termenul anterior, din 9 iulie, deoarece se aflau în Germania. La acel moment, alți 13 suspecți, printre care și un notar public și un executor judecătoresc, au fost reținuți în cadrul aceleiași anchete, fiind acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani.
Potrivit apărătorilor inculpaților, avocații Alexandru Cantaragiu și Laurențiu Paicu, dosarul conține elemente care pot justifica o investigație, dar nu toate acuzațiile sunt susținute de probe convingătoare. „Este un dosar care are o bază, nu e ca și cum nu ar exista nimic la mijloc. Totuși, pentru unii s-a respins propunerea de arestare, nu s-a luat nicio măsură, pentru alții s-a dispus control judiciar, iar unii au fost plasați în arest la domiciliu", a declarat Alexandru Cantaragiu.
Laurențiu Paicu a specificat că o mare parte dintre persoanele implicate nu vor fi trimise în judecată, fiind vorba despre cei care au achiziționat imobile fără să știe că, în spatele acestor tranzacții, s-ar putea ascunde aspecte de natură penală.
În ceea ce privește considerarea de grup infracțional, din punctul nostru de vedere această acuzație nu va merge mai departe pentru că sunt inculpați în acest dosar care nu au avut nicio legătură unii cu ceilalți, mulți dintre ei nu se cunosc. Nu au cum să constituie un grup fără să se cunoască", a adăugat avocatul Cantaragiu.
Pe fond, ancheta DIICOT vizează o presupusă rețea care ar fi acționat timp de aproximativ zece ani, cu scopul de a obține în mod fraudulos bani și proprietăți de la persoane vulnerabile, în special vârstnici singuri sau grav bolnavi. Potrivit anchetatorilor, rețeaua ar fi convins mai multe persoane în vârstă să le cedeze locuințele și pensiile, uneori prin metode abuzive. Într-un caz concret, trei bătrâni au fost scoși din propriile case și mutați într-un alt imobil, fiind ulterior privați de accesul la pensiile lor, pe care suspecții le-ar fi încasat în locul lor.
La ieșirea din Palatul Justiției, familiile a doi dintre inculpați nu au dorit să facă declarații, în schimb au strigat către presă „nu au făcut o crimă, nu au făcut nimic”.
Potrivit surselor noastre, autoritățile ar fi pus sechestru pe unul dintre imobilele folosite de către inculpați.
În acest moment, doar patru persoane din dosar se află în arest preventiv, în timp ce restul sunt sub măsuri mai blânde sau nu au fost plasate sub nicio restricție. Rămâne de văzut ce va decide instanța în cazul celor trei suspecți reveniți recent din Germania. Până la o decizie definitivă, ancheta se află în faza de urmărire penală, iar măsurile sunt provizorii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0764 secunde