"Am stat sub steag și am jurat credință țării. Cu ce m-am ales? A trebuit să plec printre străini…"

16923
5
Am primit pe adresa redacției o scrisoare emoționantă a unui cititor, fost militar, stabilit de câțiva ani în Canada. Povestea sa poate fi rezumată astfel: a servit patria mai bine de 20 de ani, a tot sperat că traiul său va fi mai bun, dar a sfârșit prin a lua calea exilului. Mai exact, a plecat cu familia în străinătate, luând - practic - viața de la zero. Acum activează în cu totul alt domeniu, o duce foarte bine, dar urma de regret, că nu și-a putut realiza visurile în țara sa natală, îl va urmări toată viața. 


"Am ales cariera armelor pentru că bunicul meu a fost ofițer pe timpul Regelui Mihai. A suferit mult după ce au venit comuniștii la putere, dar suferința lui m-a împins parcă de la spate să urmez și eu această cale. Am îmbrăcat uniforma unei unități de elită, de cercetare, participând la o serie de misiuni speciale atât în țară, cât și în străinătate. Am stat sub steag, am depus jurământul de credință, am sperat că în România va fi mai bine, că voi putea să îmi realizez toate planurile. 


Din păcate, n-a fost așa. Veniturile insuficiente, condițiile de muncă și, nu în ultimul rând, poziționarea statutului de militar către periferia socială m-au determinat să iau decizia radicală. Am renunțat la tot în țară, la pensie, și am plecat în Canada. Nu a fost ușor nici aici, dar, cu seriozitate, disciplină, am reușit să ne punem pe picioare și să trăim așa cum ne-am dorit, dar cum nu am reușit în România. 


Nu spun că soluția plecării în străinătate este cea mai bună, dar eu nu am găsit alta. 


Le urez mult succes militarilor rămași acasă!", a transmis Adrian T., fost subofițer. 


XXX 


Personal, cunosc mulți militari care au ieșit din sistem. Cazuri similare cu cele ale lui Adrian sunt convins că sunt cu sutele, cu miile, iar exodul nu se va opri prea curând. 


Se fac eforturi pentru îmbunătățirea traiului militarilor, se discută despre mărirea soldelor, despre înzestrarea Armatei, despre subvenția la plata ratelor pentru locuință. Se așteaptă însă deciziile concrete! Când vor veni? Poate nu la Paștele Cailor… 




Comentează știrea

Liviu Chilian
3 martie 2018
Ridicol! Degradant! Ce fauna, Coane Fănică!

Din 12.000 de merdialqaedani, din mii de...redakktzii de ZOAIEare si revistembele din Rromarlania, militaratul plankkcios v'a ales pe voi sa se plângă! D'le! Sunt sute se bancuri ce ridiculizează "inteligenta" militaratzilor si militziganilor, dar asta le intrece pe toate. Numai la Rromarlani a fost posibil sa se gaseasca un...apărător al patRAIEI, sa comită o asemenea imbecilitate! Si noi ce stiam ca militaratul nu se plânge! Se sacrifikk pt tara. Pt bobor! Huuooo! N'are curaj nici sa'si spuna numele, Adrian T(ziganu)'asta. Personal, consider inventie, nerozi'asta merdiatika...

XP-ul
3 martie 2018
Salut

Prietene tu de ce nu te sacrifici pt tara?Iti spun eu ,pt ca nu esti in stare. Tipic romanului de rand cineva trebuie sa se sacrifice pt eliar el o viata in hibernare. Nu mai aruncati atat in militari ,uitativa cine va conduce si cine mananca banii tarii in mod fraudulos in timp ce voi asteptati sacrificii din alta parte. UN PIC DE RUSINICA.

Netaniah
6 martie 2018
Tradatorilor

Bai boilor un militar handicapatilor incepe cu 18 milioane si ajunge la 38 milioane intr-un an dupa 20 de ani are salariul 48 milioane si se poate pensiona cu o pensie de peste28 de milioane javrele de la MAI /SRI/SIE au 30 milioane in plus in activiate si se pot pnsiona dupa 10 ani cu pesie minima de 34 milioane, si asta la soldat la gradati mai pui 6 milioane la pensie la subofiteri maistri inca 6 milioane si ofiteri inca 6 milioane ofiteri superiori inca 6 milioane un colonel MapN are minim 36 milioane pensie unul MAI are 51 milioane pensie unul SRI are 61 milioane pensie unul SIE 71 milioane pensie unul SPP 71 milioane pensie intr-o tara unde salariul mediu este cel minim 168 euro ca Romania si unde doar 30% din domeniu cifil castiga in jur de 400 euro si doar 10% pana in 600 euro adica 36 de milioane si ma refer la cei cu mastere si doctorate si cu functi de conducere sfefi la peste 200 chiar 2000 de oameni multi super geni fata de vargati retardati din armat mi se pare o jignire . Militarul racan are salariu 300 euro iar in maxim 12 luni ajunge la 650 de euro si se pensioneaza cu 450 euro mi se pare o jignire castiga mai bine decat un medic uman debutant si se pensioneaza cu mai mult ce medici nu risca surmenaj mai mare stres raspundere mai mare si risc de a fi batut asasinat de toti nebuni drogati si alcolisti ce vin la urgenta plus risc de infectie, ingineri IT din romania si Proiectanti cercetare la fel este o jignire un Ig IT face cat 20 de colonei si e platit ca soldatul racan, pai ce face el boilor el face protectia datelor spionajul electronic el repara servere PC de bord e util si in pace si in razboi militari sant inutil pe timp de pace Elvetia Israel si Tarii mici nu au armata regulata doar voluntari serviciu obligatoriu si concentrari, si sant de omie de ori mai bine pregatiti si mai destepti decat militari si ofiteri romani de cariera, lafel si Garda Nationala SUA. In toate tarile civilizate Ig IT Cercetare Proiectare Bancheri Medici au salarile cele mai mari de 3-4 ori mai mari ca militari la fel de mari ca cei din trupele speciale. Oricum Boratul asta de militar roman zice ca 20 de ani a stat in trupele de cercetare deci speciale deci castiga in jur de 60 de milioane adica 1200 euro in Romania si s-a pensionat cu 600 euro/luna un jegos enorm pt. Romania, este un cacat ca a luptat Romania nu duce misiuni de lupta instrainatate, nu au dotare si oameni pregatiti, romani sant doar trupe de aprovizionare si paza sa fim seriosi ce misiuni avea minte de sparge . Oricum armat romana ca si servicile si MAI numai alcolisti analfabeti anagramati si tradatori. Si nu stiti tot pe langa salariu astea din trupe speciale au prime secrete si norma de hrana plus pachete si cantina gratis deci pe zi inca 5 milioane de lei deci 90 euro/zi. Eu am facut armata la Parasutisti apoi m-am angajat la SPP si acum sant Paznic in Isrel pe 5000 euro/ luna la VIP, asa ca am plecat din Romania pt ca sant Evreu dar sa mint ca nu erea bine in armata la parasutisti si la SPP apoi inseamna sa fiu mincinos sa nu fiu nici patriot pana si la inf normala in romania ca soldat castigi mai bine ca un medic sau inginer chiar si ca unul de IT sau Cercetare Proiectare , numai fii de currrve mint ei nu sant patrioti daia Romania are eticheta de gypsi si a primit Brexit numai hoti prosti analfabeti curve violatori patrihoti.Shalam Domnul sa fie cu voi si sa va ierte pacatele , jegurile planetei ce santeti gunoaiele Europei scursurile subtiganilor.Tradatorilor

Netaniah
6 martie 2018
Tradatoriiloor

pana acum Romania nu a pierdut decat 0,01%(doar 1200 morti) din militari in misiuni reale de lupta si alea tot false ereau atacati ei faceau doar paza sau trasport convoiuri auxiliare rasul lumi , ce operatiuni secrete ce atacuri si operatiuni speciale au facut ei zero. Si din aia Daca boul a cazut cu blidatul intr-o rapa sau masina de teren il facea erou pai moare ca prostul si il faci erou cand nu il ataca nimeni sau calca ca prosti pe mine pai atunci faceti ma orice gravida eroina daca moare la nastere si orice muncitor care cade de pe schele de prost sau beat ce este ca de merge oricum romanai este batjocorita de fii de tarfe tradata de romanii niste fii de tigani cocalari adica cei mai decazuti, romania are 5000 de generali 50.000 de colonei 200.000 LtColonei etc toti facut peste noapte fara serviciul militar fara scoala superioara miliara de minim 4 ani , gen acoperiti presa Kioves Turcescu Piedone Dr.Mihai Lucan etc o rusine Romania nu a avut in 5000 de ani asa de multi generali si colonei si asa multi facuti pe spaga si hotie, intrati in cartea recordurilor ca cei mai tigani dintre tigani sau subtigani cocalari cei mai decazuti. Tradatoriilor. Auzi la trfele de romani ei se sacrifica pe bani pai ce sant ei fii de curve deci ei nu fac nimic gratis sau aproape gratis pt tara tarfele dar tara sa faca pt ei trebuie reintrodus serviciul militar atat pt femei cat si pt barbat pe 30 de ani de la varsta de 13 ani sa faca munca patriotica in agricultura industrie drumuri constructi cum am facut eu si la canal, si apoi sa fi concentrati pana la 105 ani ca noi Evrei si Elvetieni adevarati patrioti ce ne sacrificam gratis pt tara nu ca fii de curve ce au sufocat bordelurile europei si toate autostratile din lume. A depasit Olanda si Tailanda la prostitutie si droguri, ori se apuca de munca si patriotism ori ii inlocuim cu emigranti , auzi la ei fii si fice de curve vai ne iubim patria da doar conditionat daca ne da banii ca si tarfele alfel filit . Nu va intrebati ffi de gypsi adica romani ce face tara pt voi , ci ce faceti voi pt tara bastarzilor avortonilor.Tradatorilor tb sa fiti executati in fata plutonului de executie international al curti martiale , gunoaiele planetei ce santeti, asa cum va iubiti aproapele asa va iubiti si tara fii de curve. tradatorilor.Tara padurile fauna si dragostea de popor nu se masoara in bani ci in sacrificiu tara. Tara nu este a voastra nici a urmasilor vostri ci au urmasilor urmasilor celor care o merita o iubesc si se sacrifica neconditionat pt ea , De exemplu a Ungurilor care isi doresc Romania si mai ales Trasilvania ei fac voluntariat pt asi redobandi tara Romania si inspecial Ardealul iar romani sant preocupat sa defriseze sa distruga Romania si sa fure flota fii de curve. Moarte tradatorilor sa fie spanzurati la curtea Austroungara de la Viena.

Netaniah
6 martie 2018
Fii de tarfffe

Noi evrei neam construit o tara , voi ati distrus Romania fii de curve , tara nu este a boratilor basiti pe ea avortailor ci a celor ce stiu sa o pretuiasca sa o respecte sa o iubeasca si mai ales sa se sacrifice neconditionat pt ea fii de curve brexitul Europei laturile europei ce santeti, cacati de sarpe satanisti imputiti. Tradatoriilor fii de tarrrfe.

Pagina a fost generata in 0.589 secunde