Ambulanță, jefuită de hoți

257
O salvare a Serviciului Județean de Ambulanță Con-stanța a fost jefuită, în noaptea de 18 spre 19 iunie, în timp ce cadrele medicale se aflau la o intervenție medicală.
Potrivit anchetatorilor, o ambulanță s-a deplasat, miercuri, aproape de miezul nopții, la o solicitare venită de la o locuință de pe strada Semănătorului, din municipiul Constanța.
În timp ce cadrele medicale și șoferul de pe autoutilitară se aflau la domiciliul bolnavului, o persoană neidentificată a spart geamul de la portiera din stânga mașinii și a furat sistemul GPS cu care era dotată Ambulanța, precum și alte obiecte aflate la îndemână.
Pacientul pentru care se deplasaseră cadrele medicale nu a avut nevoie de intervenție, fiind tratat la domiciliu.
Cazul a fost preluat de polițiști care au deschis o anchetă pentru identificarea autorului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0475 secunde