Amendat cu 700 de lei pentru că a protestat pe stâlp

200
Un tânăr s-a ales cu amendă după a amenințat că se va arunca de pe un stâlp de susținere a rețelei de telefonie.
În cursul zilei de duminică, polițiștii Secției 3 au fost sesizați că un bărbat s-a urcat pe un stâlp în semn de protest și amenință că se va arunca de-acolo.
Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au constatat că Marian Cătălin Dinu, de 27 de ani, din Constanța, aflat în stare avansată de ebrietate, s-a urcat pe un stâlp de susținere a rețelei de telefonie, de pe strada Bărăgan, amenințând că se va arunca, fără a-și motiva gestul.
Potrivit anchetatorilor, tânărul nu se află la prima ispravă de acest gen, el recurgând la astfel de gesturi și cu alte ocazii.
Deși polițiștii au încercat să-l înduplece să se dea jos, bărbatul a rămas ferm pe poziție timp de două ore.
În cele din urmă, în jurul orei 19,30, la rugămintea unui vecin, el a coborât la sol și a fost condus la sediul secției de poliție, unde a fost amendat cu 700 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.2682 secunde